oscar

Premiile Oscar 2016

Tocmai ce s-a încheiat cea de-a 88-a ediție a Premiilor Oscar, prezentate de Chris Rock!

Din punctul meu de vedere a fost doar o surpriză în Gala din acest an. Dar asta se datorează și faptului că nu am văzut încă filmul.

Cel mai îmbucurător lucru a fost faptul că Leonardo DiCaprio a câștigat, în sfârșit, râvnita statuetă aurie ! În sfârșit a reușit ! Anul ăsta e anul Leo! (nu fac nicio referire :-j)

Gata cu glumele cu Oscarul lui DiCaprio, gata cu poantele, cererile și petițiile pentru el! Momentul lui de a străluci pe platoul teatrului Dolby a venit!

leonardo dicaprio oscar

Ce vedeți acolo este chiar el. Poza nu e photoshopată, Oscarul nu este al altui câștigător. Este chiar Oscarul lui!

.

.

.

Și acum mă întreb.. Oare vor dispărea glumele cu Oscarul lui? Oare tot ce s-a clădit pe 9gag și rețelele de socializare vor rămâne în umbră? Neeh !! Trollii de calitate vor modifica gluma sau vor continua cu comparații cu alți actori poate mai slabi, dar cu două Oscaruri :))

Da, după cum am prezis, Oscarul de anul acesta a ajuns la Leonardo DiCaprio. Ideea de bază este că nu a prea avut cu cine să se bată! Nu din cauză că ceilalți pretendenți nu sunt demni de marele premiu, dar înafară de Bryan Cranston, niciunul nu a avut un rol care să-l pună în valoare. Cum a fost pus Eddie Redmayne anul trecut în The Theory of Everything.


Ok, să continuăm cu restul câștigătorilor.

Marea surpriză, după cum am spus, a fost Spotlight ca și câștigător al celui mai bun film al anului. Nu am văzut filmul, deci nu am cum să-mi dau cu părerea. Poate chiar merită.


Unul din lucrurile care m-au bucurat a fost faptul că Brie Larson a câștigat premiul pentru cea mai bună actriță într-un rol principal. După cum am zis, Room este un film bun, ea a jucat foarte bine și i-am ținut pumnii să câștige.

Uitați ce emoționată a fost la câștigarea primului său Oscar: (click pe poză pentru a o vedea mare, din sursă)


  • Cel mai bun regizor a fost Alejandro Iñárritu, care este la al patrulea Oscar în ultimii 2 ani, acesta câștigând 3, anul trecut cu al său Birdman.

  • Cel mai bun actor într-un rol secundar a fost câștigat de Mark Rylance pentru rolul din The Bridge of Spies. O să-l vizionez și pe ăsta, că prea are actori buni!

Se pare că încă nu a avut noroc nici anul acesta, Sylvester Stallone. Este la a 3-a nominalizare la Oscar, primele două fiind pentru rolul din Rocky, acum aproape 40 de ani.


  • Acum vine un alt premiu care m-a bucurat cine l-a câștigat. Premiul pentru cea mai bună actriță într-un rol secundar a fost câștigat de frumușica Alicia Vikander. Și pentru ea am sperat să câștige.


  • Cea mai buna animație a fost Inside Out, fiind și cea mai celebră dintre cele nominalizate.

 

  • Cel mai bun film la efectele vizuale a fost Ex Machina (și ăsta e cu Alicia de mai sus^). Film bun, de văzut.

 

  • The Revenant a câștigat premiul pentru cea mai bună imagine. Adevărul e că filmul merită văzut doar la cinema, filmul fiind superb, cu peisaje mirifice. Știați că echipa filma doar câteva ore pe zi? Pentru că trebuia să se nimerească într-o anumită parte a zilei, pentru ca lumina să pice perfect pentru filmare.

  • Nici Mad Max nu s-a lăsat deoparte, el câștigând cele mai multe Oscaruri anul acesta. 6 la număr, acestea au fost pentru cel mai bun montaj de sunet, cel mai bun machiaj, cel mai bun decor, cele mai bune costume, cel mai bun sunet și cea mai bună scenografie.

 

Lista cu toate premiile o găsiți aici.

 

Da, a câștigat Leo 🙂

4 thoughts on “Premiile Oscar 2016

Ce zici?