work and travel

Experiența mea Work & Travel: Chin sau American Dream?

Link for the ENGLISH version of the article!

Deci…  Am început articolul ăsta din data de 19 iulie,  pentru a avea o amintire cât de cât proaspătă a primelor impresii și a felului în care m-am adaptat în America. Deja am o grămadă să vă povestesc și după cum vedeți, articolul e destul de lung!

Ne-am îmbarcat în avion, am mers în Turcia, iar timp de vreo 3-4 ore am cautat niște net, ca să ne asigurăm apropiații că suntem ok. Jalnice servicii la turci…

Era să așteptăm la altă coadă ca să mergem mai departe, am prins avionul puțin pe ultima sută de metri. Dar a fost ok. În avion, 10 ore de mers cu el, am băgat jocuri, am văzut și Race (urmează și un review), am dormit, am mâncat și într-un final, am ajuns. 

Pe drum, din Boston, în Rockport, Maine, unde trebuia sa ajungem, am adormit în mașină de câteva ori…  A fost destul de obositor drumul, daaar cât am privit în jur, am fost prima dată șocat de mașini. Voluminoase, cu motor puțin inutil de mare, diferite și ca design față de Europa. Primul gând m-a dus la seria de filme Mad Max. De ce? Din construcția mașinilor și cum arătau așa vechi și cumva neîngrijite, uzate. Dar foarte curate! Ca să fiu puțin rău, pot zice că semăna cu prima serie de filme Mad Max. De cum vedeai, un gras slinos, în benzinărie ieșind din “truck”, cu tricoul “alb”(galben de jeg și transpirație), molfăind la un hot dog, cu Gatorade-ul sau Red Bull-ul de 500 ml în cealaltă mână, te ducea gândul la hoții de benzină din film. Sau poate e doar imaginația mea…

Apoi șoseaua, lată, întinsă, curată. Parcă te și plictiseai să ai drumul așa lin și fără gropi. Parca mergeai pe nori. Plus că majoritatea drumului a fost pe autostradă (că ei au!). Cu stânga pădure, dreapta pădure, doar mici opriri la granițele statelor, unde plăteai taxa de intrat în stat.

Următorul lucru pe care l-am observat au fost casele, total diferite ca și construcție, dar și cum sunt amplasate. Ne uitam pe geam, ca și cum ne uitam la un film american, doar că live.

Am ajuns la căbănuța noastră pe seară, nu am apucat să vedem și alte chestii, plus că eram sparți de somn. Ne-am luat în primire paturile și am dormit neîntorși până a doua zi! Ne-am pus ceasurile să sune, ca următoarea zi să ne trezim din timp ca să vizităm viitorul loc de muncă, dar să începem să ne căutăm și al doilea loc de muncă. Nici nu ne-am despachetat bagajele. Ok, eu nu am făcut-o nici după primele 2-3 zile.

Condiții decente, totul cam vechi, așa… mai de anii ’90, dar întreținut.

A doua zi, am mers să facem cunoștință cu persoanele de la hotelul unde urma să lucrăm, puțin prin oraș, la plaja care era nefolosită.  Trebuia să ne familiarizăm puțin cu orășelul… Noi am stat tocmai la linia dintre două orașe, Camden și Rockport.

Următoarea zi am început programul, prietenii mei fiind housekeeperi, iar eu lucrând la mentenanță cu un bătrânel puțin morocănos și care s-a dovedit a fi cel mai bun om cu noi (citiți mai jos pentru detalii).

Toată lumea era așa primitoare și sociabilă. Toată lumea te întreba ce faci, oriunde, oricând. Mai pe urmă am realizat că e doar așa o chestie, ca să nu zică doar clasicul “salut”.

Timp de o săptămână am mers în fiecare după amiază să cautăm de lucru, să întrebăm la fiecare restaurant (pentru că restaurantele ofereau mai multe ore de lucru), ca să ne găsim un al doilea loc de muncă. După fiecare plimbare, ne încheiam ziua mergând la piscina de la pensiunea unde lucram.

A fost frumos pentru vreo săptămână – una jumătate, până când am găsit de lucru. Și ca să înșirăm în ordine cronologică al doilea job, o luăm așa:

1. Împăturitori de rufe la Clean Bee.

Prima dată, ne-au primit la o spălătorie, ca să împachetăm hainele oamenilor care își spălau hainele la ei. A fost destul de interesant cât am lucrat (2 zile), pentru că în timp ce împachetam un sac cu haine, îmi imaginam ce femeie bine a purtat rochia asta roșie sau ce grăsan a luat perechea asta încă murdară de pantaloni. Dacă tot împătuream haine, ne puteam spune…

THE FOLDERS

I have no friends

 A fost drăguț, oamenii au fost primitori, dar aveam doar 3 ore de lucrat, ceea ce era foarte puțin.

2. Spălător de vase la 40 Paper.

Țin minte și acum prima zi de lucru, în care habar nu am avut cum se spală vasele într-un restaurant, habar nu aveam cât de fierbinți sunt vasele după ce ies din mașina de spălat sau cât de tare trebuie frecată o tigaie înainte să intre în mașină. Pe lângă asta, fiind prima zi, trebuia să lucrez în regim de training, 4 ore. S-a prelungit la vreo 7… A fost destul de groaznic, dar măcar băieții aveau muzică bună. Rammstein, System of a Down și 21 pilots erau la ordinea zilei. Deci chiar bună!

Următoarele 3-4 săptămâni, cât am mai lucrat acolo, am învățat să fac deserturile pe care le aveau ei în meniu, pe lângă prep-ul de dinainte să încep să spăl la vase. Mâncarea acolo a fost foarte bună, întrucât fiecare angajat primea un fel de mâncare la alegere din meniu. Mâncare cu specific italian. Super bun! Super bune pastele carbonara! Perioada petrecută a fost foarte plăcută, m-am integrat și chiar au fost triști când am anunțat că plec. Și mie mi-a părut rău când am plecat, dar am primit o ofertă mai bună. Dacă era să vin în America să-mi fac prieteni, clar rămâneam acolo.

3. Grădinar la Camden Hills Villa.

Prin grădinar am exagerat mult. Nu, pentru ei am lucrat ca și om care scoate buruienile dintre flori. Aveam ziua de luni dimineața liber și am zis că să fac mai mulți bani, lucrând și ziua aia ceva. Partea nasoală era că stăteam 8 ore în genunchi, cocoșat, în soare, apoi plecam direct la restaurant la spălat de vase. Era nasol și după 3 săptămâni am renunțat. Primele 2-3 săptămâni a mers, eram odihnit, dar apoi oboseala și-a spus cuvântul.

4. Spălător de vase & ajutor de barman la 18 Central.

Am fost timp de o lună jumătate, 4 zile spălător de vase și o zi pe săptămâna, ajutor de barman. Prima lună a fost groaznică, trebuia să interacționez cu mai multă lume, trebuia să îl suport pe unul din bucătari, care dacă mă vedea că stau, mă punea să frec pereții din cămăruța din care lucram, chiar dacă o făceam zilnic (nu e ca și cum duceam gunoiul, dădeam cu mopul și multe alte chestii, nu trebuia să stau o clipă).

După ceva timp, am primit ocazia să mă mut ca ajutor de barman, cu condiția să găsesc pe cineva la spălat de vase. Am făcut jumi-juma cu prietenul cu care am venit și am împărțit câte 3 zile la bar și 3 la vase. Faptul că schimbam era ceva revigorant, iar banii se împărțeau cât de cât egal. Ca ajutor de barman, am învățat să fac câteva cocktail-uri, să curăț și să aranjez mesele pentru următorii clienți, să torn vin pentru toți chelnerii, toate astea în timp ce încercam să îi pregătesc barmaniței totul pentru a servi clienții cât mai ușor. Iar la sfârșit de seară, făceam stoc-ul la băuturi.

Am avut noroc și că a fost foarte îngăduitoare cu mine și m-a luat ușor. Până la urmă am ajuns și m-am împrietenit cu tot staff-ul. Faptul că sunt înalt a reprezentat un avantaj în apropierea de barmaniță (că îi luam băuturile de pe rafturile înalte, ea fiind scurticică). Hi Sunny! 🙂

Lucrurile de mai sus le-am lucrat în timp ce dimineața eram lucrător la mentenanță, grădinar sau housekeeper la pensiunea unde eram și cazați.

Prima parte a programului, l-am lucrat ca și om de mentenanță și grădinar alături de bătrânelul de care ziceam mai sus. Un chilian plin de glume, relaxat, care lucra doar pentru a nu se plictisi acasă. Am vopsit, am tuns iarba de nenumărate ori, am curățat și am reparat multe prin pensiune.

Pe lângă faptul că ne era coleg, Rene, ne-a fost și cel mai bun prieten! Oricând aveam liber și voiam să mergem să facem cumpărături (cel mai apropiat magazin mai mare de haine fiind la vreo 10-12 km), venea și ne lua cu mașina. Mereu când făceam vreo prostie, râdea de noi și zicea că suntem din România și că e normal că facem prostii, iar când făceam ceva bun, ne felicita zicând că parcă avem trăsături de chilian. Tot timpul vesel, glumeț și împreună cu soția sa formau cel mai activ cuplu din zonă, pentru vârsta lor (oricum mult mai activi ca noi… ). Oameni foarte cumsecade!

Rene Sub-Zero

A urmat partea unde am lucrat ca și “camerist” (există cuvânt masculin pentru cameristă?). Nasol… Am făcut paturile în principal. Toată lumea a fost ok acolo, mai puțin șefa. O tipă la 23 de ani (ca mine), cu aere în cap și cu reguli de toată jena. Ce părere aveți de regula “Fără telefoane la muncă”? Chiar dacă e folosit doar pentru a asculta muzică. Stupid. Nu există loc de muncă unde să ai restricționată utilizarea telefonului (poate doar unde se fac experimente științifice în care telefonul poate bruia semnalul sau poate declanșa ceva), dar țăranii nu admit utilizarea telefonului. Am avut tot felul de dispute cu ea toată vara. Nu era zi să nu mă frece cu ceva. Așa e cu rasiștii idioți…

Am avut noroc prin faptul că pe lângă mine și prietena mea, după un timp, a venit și un moldovean să lucreze, cu care ne-am înțeles foarte bine. Am fost sceptici la început. Ne-am luat după sloganul că mai bine să nu dai de români prin străinătate, dar s-a nimerit foarte bine, ne-am împrietenit și sper că o să ne vizităm reciproc, cândva, în viitorul apropiat.

Bun, acum să vă zic câte ceva despre americani în general. Faptul că sunt leneși și grași e știut deja. Dar de ce sunt așa? Păi e foarte simplu!!! Nu trebuie să muncească foarte mult pentru a avea un trai lejer. Altă chestie ar fi că toate lucrurile sunt făcute pentru oameni leneși. De exemplu mașina de tuns iarbă era pe benzină și nu o împingeai, avea manetă specială pentru roțile din față, să se învârtă, ca tu doar să o ghidezi. Din o oră de lucru terminam o porțiune bună de iarbă. La noi o oră lucram să reparăm mașina :))

Per total, experiența nu a fost chiar rea, dor de casă nu prea am avut, nu sunt genul, dar am obosit psihic mai mult ca fizic.

După cele 4 luni petrecute lucrând aproape non-stop, a venit vremea și pentru o binemeritată vacanță, fapt pentru care am mers în New York. În marele măr, jungla de ciment unde visele se împlinesc!

New York

yellow line

Am început cu locul pe care l-am dorit eu cel mai mult, Rockefeller Center, am urcat 70 de etaje în unul din cele mai cunoscute clădiri din lume. A fost minunat, am petrecut cel puțin jumătate de oră pe fiecare latură a acoperișului pentru a vedea cât mai în detaliu clădirile, mașinile, tot ce se petrecea sub noi! Eram totuși la 260 de metri deasupra asfaltului.

^click pentru imaginea la dimensiune normală^

Am continuat cu muzeul de ceară Madame Tussauds, unde ne-am întâlnit cu replicile din ceară a unor celebrități. Sincer mă așteptam să fie vedete mai de actualitate, dar au compensat cu pozele cu Obama și clipul 4D (întotdeauna un cinema 4D e binevenit). Oricum, vedetele de actualitate erau în alte muzee din lume, întrucât ele se tot schimbă de la un muzeu la altul.

Seara, am mers la grandiosul Empire State Building. Partea nasoală a fost că deja vizitasem o clădire foarte înaltă și faptul că a fost noapte, a stricat puțin farmecul. Noi ne-am gândit că vizităm o clădire ziua și cea mai înaltă seara, să fie mai spectaculos. Nu a fost foarte spectaculos, dar oricum a fost ceva diferit!

^click pentru imaginea la dimensiune normală^

Următoarea zi am mers la Statuia Libertății! După o coadă destul de lungă, am mers cu barca pe insula statuii, am urcat până la baza ei, iar orașul ne urmărea din depărtare.

^click pentru imaginea la dimensiune normală^

O priveliște frumoasă. Ce m-a impresionat cel mai mult a fost faptul că francezii au reușit să facă o statuie de dimensiuni impresionante, cu scări interioare, care să reziste mult timp, la sfârșitul anilor 1800! Bine, am plecat cu cunoștințe 0, poate de-aia am fost atât de impresionat. Știam doar că mai există o statuie mai mică și în Franța, dar nu că statul francez le-a făcut-o cadou americanilor. Interesant, relaxant, a fost frumos.

A urmat o scurtă vizită și la monumentul lăsat în memoria celor pierduți la 11 septembrie, acum 15 ani. Ca o piscină, în care pe laturi sunt scrise numele celor decedați în tragicul eveniment.

Am trecut și prin Chinatown, unde ne-am oprit să mâncăm ceva cu specific. Am plecat aproape nemâncați, dar măcar am încercat și altceva… Ne-am înțeles destul de greu cu chelnerul de acolo, înțelegea foarte greu ce îi ziceam și vorbea foarte greu. Ne-a adus ce voiam, dar nu știam cum e ceea ce voiam și am ajuns să nu mâncăm prea mult din mâncăruri.

Brooklyn Bridge: Impresionant! Gigantic, foarte luminat, superb! Și felul în care se vedeau clădirile luminate seara, magnific! De-a lungul podului, erau scrise tot felul de citate, nume, mici povestioare, toate datate!

Par example: 

Am mai trecut pe la câteva muzee. Nimic special, însă.

Într-un final am ajuns și în Central Park.

^click pentru imaginea la dimensiune normală^

Păcat că eram foarte obosiți și nu am apucat să mergem decât la lacul acesta (unul mic, din toate lacurile din Central Park). M-a impresionat totuși că existau piste pentru alergători și bicicliști pe care pietonii puteau trece doar pe trecere și doar dacă semaforul aproba asta. ATÂT DE MARE ESTE!!! Frumos! Și mai frumos este că într-un oraș al luminilor, betoanelor, clădirilor, parcul acesta natural pică perfect în contrast, făcând New York-ul un punct turistic magnific!

În toate zilele astea, am trecut de multe ori prin Times Square. Piața luminilor, locul unde noaptea este mai luminată ca ziua! Proof? Watch this:

comparăm cu asta:

Da, toate clădirile cu fața spre piață, erau acoperite de ecrane gigantice, care făceau reclamă la firme celebre.

Apoi a venit vremea să mergem și acasă. Drumul a fost puțin cu peripeții, întrucât am întârziat să facem check-in-ul cu bagajele de cală, am fost ultimii și ni s-a spus că s-ar putea să nu mai ajungă la bagaje. Am stat puțin cu frică, că nu ne mai primim bagajele de cală, în special pentru faptul că aveam cadourile și mai ales aproape toți banii pentru care ne-am muncit toată vara.

Am aterizat. Pe drum, de la avion, la aeroport am auzit și primele vorbe românești după o lungă perioadă.

Vorba aia jegoasă de București, de care mi-a fost un mare dor a venit de la o doamnă pe la 60-65 de ani, care povestea de cum abia așteaptă să ajungă acasă pentru a bea un pahar de vin. Șmecheră. Mi-a umplut inima când a început să vorbească și atunci am realizat cât de mult mi-a lipsit țara.

Pentru vacanța de la sfârșit s-a meritat toți nervii îndurați cu oamenii cu care am lucrat toată vara! Bine, nu numai pentru vacanța asta, dar a fost foarte binevenită. Acum am venit acasă cu gânduri de schimbare. Urmează o serie de schimbări în viața mea, importante pentru viitorul meu!

Întrebarea clasică:Te-ai mai duce înapoi dacă ai avea ocazia?

R: Sigur! Fără tragere de inimă! Dar doar cu persoanele potrivite! Ai nevoie de persoanele potrivite pentru a trăi “visul american”. Altfel, mergi mai mult pentru bani…

M-aș obișnui cu traiul din state, cu restricțiile, regulile, cu lucrurile în general diferite!

Recomandare pentru cei care se gândesc dacă experiența merită:

Merită fără să stai pe gânduri!! Bineînțeles că depinde de zona pe care o alegi, de scopul cu care pleci (bani sau distracție), dar și de oamenii cu care pleci! Dacă mergi cu prieteni, vi se ușurează munca semnificativ. Chiar dacă urmează să îi tot vezi pe ei 3-4 luni, zilnic.

Merită pentru senzația pe care o să o ai când calci pe pământ american.

Merită pentru senzația pe care o sa o ai când primești primul paycheck.

Merită pentru că o să experimentezi lucruri noi.

Merită pentru că o să vină sfârșitul perioadei de muncă și o să mergi în trip!

Merită pentru ce o să vezi în trip!

Merită pentru că experiența la care urmează să te “îmbarci”, o să te facă o persoană mai tare, o să te “călească”.

Merită pentru că o să-ți faci prieteni minunați americani. Sau tot români, cum am pățit eu.

Bineînțeles, merită DOAR dacă sunteți deschiși la… minte, în primul rând.

Cred că m-am făcut înțeles că merită, nu? 🙂

La sfârșit vă las o serie de poze cu priveliștea pe care o aveam de pe terasa 18 Central, în diferite zile de lucru:

This slideshow requires JavaScript.

Pentru întrebări, vă stau la dispoziție pe pagina de facebook a site-ului.

Un like sau/și share articolului ar fi minunat. Mulțumesc!

Ce zici?